duminică, 5 mai 2013

Capitolul XII .

-Bliss, eu...Si-a muscat buza inferioara, a indreptat lent privirea spre pamant, si a iesit, inchizand usa puternic . Priveam nedumerita usa, intrebandu-ma daca nu cumva visez, sau m-am lovit cu capul de pamant si am murit. Oare moartea era o alternativa mai buna ? Toate raspunsurile la intrebarile pe care le aveam...Nu. Nu mai aveam de gand sa pun nici o intrebare, si nici nu aveam de gand sa astept vreun raspuns. In mintea mea a aparut o imagine in acel moment. Imaginea unei fetite de cativa ani, pe care o intalnisem mai demult pe o straduta neimportanta din oras. Statea lipita de gard, murdarindu-si rochita rosie cu flori si fluturi pe care o avea. Privea trista spre asfalt in timp ce il lovea neputincioada cu picioarele. M-am apropiat de ea si am inceput sa lovesc si eu asfaltul. Fetita, a ridicat privirea, si cu ochii ei mari si albastrii m-a privit nervoasa . Mi-a spus :
-Si tu ai pierdut pe cineva ? Vantul adia usor imprastiind flori ce emanau un miros puternic.
-Nu, inca nu am pierdut. Era cineva important ? Am zis asezandu-ma in fata ei.
-Da, l-am pierdut pe tata...
-Imi pare rau...am zis in timp ce priveam cum isi sterge lacrimile.
-Sa nu-ti para! Mi-a parut si mie, insa am realizat ca asa e mai bine .
-Cum asa ? Am intrebat speriata.
-Tata a fost un om bun. Dumnezeu iubeste oamenii buni, si ii vrea langa el . Insa, el n-a murit cu adevarat. Doar ca nu o sa il mai vad. Asta nu inseamna ca e mort. Inseamna doar ca, a plecat sa caute ceva . Si cand il va gasi, ma va chema sa mi-l arate.
Am zambit si am mangaiat-o pe cap. Eram impresionata. Era atat de micuta, si atat de inteligenta.N-o sa uit niciodata privirea din ochii acelei fetite. Era atat de plina de speranta....
Am inchis ochii, incercand sa adorm. Imposibil. M-am ridicat usor din pat,m-am schimbat si am coborat incet. In sufragerie, tata , Sam si Jared discutau . Jared, si-a intors privirea si s-a asezat pe canapea .
-Eu o sa ies. Am zis in timp ce imi luam jacheta.
-Unde sa iesi ? A intrebat tata aruncandu-mi o privire suspicioasa.
-Te rog sa nu te mai prefaci ca iti pasa. La revedere !
Am iesit repede pe usa si am inceput sa merg pe drumul de langa padure. Era o zi atat de frumoasa. Totul parea atat de calm.
-Greu de crezut ca vampirii aleg un loc ca asta, am zis razand .
-Da si eu m-am intrebat des...Oare de ce am ales acest loc ? Spuse o voce necunoscuta. Am intors privirea si am vazut un baiat saten, cu ochii caprui, patrunzatori, si cu un chip absolut angelic .
-Stai sa ghicesc, tu esti nu stiu ce vampir, care conduce nu stiu ce.....Am zis dand ochii peste cap .
-Esti amuzanta. Sunt Louis, imi pare bine. Sunt fratele mai mare a lui Jared, de fapt.
-Oh . Doamne! La auzul acestui nume, stomacul meu a inceput sa o ia razna. Sunt Bliss!
-Da, stiu cine esti .
-Ma bucur. Toata lumea in afara de mine, stie.
-Uite, eu nu vreau sa te sperii, sau te deprim. Insa, ma cam plictisesc. Vrei sa ne plimbam ?
-Sigur....
Mergeam unul langa altul, fara sa spunem nimic . In tot acest timp, il priveam pe Louis. Era atat de diferit de Jared..Nu semanau deloc . Si totusi, eu de ce inca sunt cu unul din acesti ciudati, care pretind a fi vampiri? Suntem in desene animate, sau ce?!
-Haha, ce surpriza! A spus Louis razand .
-Poftim? Ce surpriza ? Am intors capul si in spatele nostru statea Jared zambind ca un ciudat...