Intersectie-Revenire-Capitolul VII.

Ce??!! Continuareaaa? Nu credemmm. Pai , nici eu nu credeam,dar m-au apucat si pe mine creatiile.:)). Am scris ,,Revenire” in titlu, pentru ca odata cu aceasta postare, revin si eu pe blog.:D. Nu ati scapat de mine. Fara alte introduceri, texte plictisitoare si alte alea pe acolo, va aduc capitolul urmator.


Stateam acolo , in camera si priveam in gol. Imi strangeam genunchii la piept si ma uitam confuza prin jur. Nu stiam ce vrea toata lumea de la mine. Eram satula. Eu..eu detestam amintirile si tot ce tinea de ele, le uram! Adica, pentru mine erau un subiect TABU.Pentru ce sa te agati de ceva din trecut, ceva care te raneste, ceva care iti da o speranta falsa, o iluzie, in spatele careia se ascunde realitatea hidoasa? Asa e realitatea, HIDOASA. Sau , cel putin , asa era pentru mine. Amintirile erau niste masti, subtiri care uneori puteau sa te innebuneasca, puteau sa te aduca in pragul disperarii, te duceau deasupra unei prapastii, iti dadeau mana promitand ca te vor ajuta si cand te intorci cu spatele te imping fara nici un resentiment. Eu renuntasem la toate astea. Mama, pe care n-am vazut-o niciodata....de fapt...asa e! Uram amintirile din cauza ei. Pe toti ii vedeam cu zambetul pe buze, jucandu-se cu mamele lor , eu...eu nu aveam cui sa ii spun ce ma doare, ce nu ma doare, daca mi-e bine, daca aveam nevoie de un sfat...de o mangaiere, de o atingere. Sam, bine, a fost acolo pentru mine mereu, dar totusi...o mica parte din mine tanjea dupa atingerile unei mame.Asa ca, de atunci eu am incetat sa mai cred in amintiri si in orice tine de trecut. Ma interesa doar viitorul. Asta pana ce a aparut Jared .De ce mereu trebuia sa existe cineva care sa ma faca sa imi fie dor de el? Baiatul asta, ma facea sa ma simt atat de mica, de neinsemnata, de inutila.....

Am oftat scurt si m-am ridicat usor. M-am apropiat de usa, si am apasat pe clanta rece. Insa, nu am iesit. Am stat uitandu-ma ca o statuie la cel din fata mea. E el. Acea persoana pe care o iubeam si o uram in acelasi timp. Am facut ochii mari, am inghitit in sec incercand sa scot cateva cuvinte. Insa Jared mi-a luat-o inainte.

-Te simti mai bine , Bliss?

-Aham....sunt bine. Imi pare rau daca ti-am cauzat probleme. Orice numai sa nu se uite fix la mine, asta imi spuneam in gand. Nu vroiam sa il vad, m-as fi blocat complet....
-Sam a plecat dupa tatal tau. Mi-a zis ca va veni si el aici cateva zile. Vroia sa te vada.
-Sam a plecat? Fara sa imi zica? Nu prea e stilul ei.
-M-a rugat sa raman sa am grija de tine.
-Adica tu vei sta aici...cu mine? Am zis cu o voce speriata.
-Asa se pare...
Simteam ca ma lasa picioarele. Nu era de ajuns pentru el cat ma chinuia cu aceste sentimente despre care nu stiam nimic, acum va mai sta si cu mine? Nu vreau! Nu vreau sa ma indragostesc. Nu vreau nimic. Vreau doar sa fiu singura, doar eu si cu mine.Am oftat lung si am cazut la pamant. Siroaie de lacrimi au inceput sa cada nestingherite din ochii mei mici. Nu stiam de ce plang. Pentru ca, m-am indragostit? Pentru ca nu stiu cine sunt? Nu imi mai pasa. Vroiam doar sa ma descarc. Sa las toate sentimentele de o parte si sa tip cat ma tin puterile.Insa, am simtit doua maini mari, calde care mi-au cuprins talia. In acel moment, in care corpurile noastre erau atat de aproape unul de celalalt , ma simteam o regina, nu servitorul din castel.